În contextul desfășurării proiectului educațional “Școala Altfel”, societatea SALUBRIS S.A. a organizeaza anual la Centrul Municipal de Colectare Iași proiectul ”Săptămâna Porților Deschise” .
Acest eveniment este destinat elevilor și studenților și este organizat in parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Asociația Ecotic.
Proiectul are ca scop informarea elevilor, studenților și cadrelor didactice în ceea ce privește importanţa şi avantajele reciclării deşeurilor precum și impactul acestora asupra mediului și a sănătății umane.
Cei peste 600 de vizitatorii ai CMCI care au participat la proiectul desfasurat in săptămâna 15 – 19 aprilie 2019, au aflat cum acționează echipamentele specifice activității de salubrizare, au primit informații despre ce presupune reciclarea, de ce este bine să colectam separat deșeurile și ce activități putem face fiecare dintre noi pentru a proteja mediul in care trăim - prin prezentări interactive, distribuirea de materiale informative și materiale promoţionale.
Ne dorim ca prin aceste acțiuni să creștem interacțiunea cu ieșenii și să promovăm în rândul acestora o atitudine responsabilă în ceea ce privește mediul înconjurător.